Mesaj pentru fratele meu

     A trecut mult timp în care nu ţi-am spus multe lucruri, deşi îmi doream asta şi meritai să auzi acele cuvinte mai mult decât oricine. Ştiu că, uneori, nu ţi-am fost aproape şi nu te-am înţeles în totalitate. Vreau însă să ştii că ţi-am simţit fiecare rană.

     Mi-ai demonstrat în repetate rânduri ce fel de om eşti: cumpătat, cu capul pe umeri, genul de persoană care are mereu vorbele la îndemână şi ştie ce să spună în orice situaţie. Mi-ai arătat că în spatele oricărei pete cenuşii ce se aşterne pe vieţile noastre se află un întreg curcubeu care trebuie descoperit. M-ai învăţat că toate greutăţile din prezent sunt mândriile din viitor şi mi-ai demonstrat că eşti cel mai puternic om. Întrebarea este cum, după un timp relativ scurt, ai uitat toate astea? De ce nu-ţi mai văd zâmbetul nici măcar în poze? De ce eşti mereu pesimist şi de ce ai uitat că mai presus de toate, eşti un om frumos şi puternic?

     Ai trecut peste probleme grele cu capul sus şi zâmbetul pe buze. Nu te-ai opus eşecului şi ai ştiut mereu că defectele ne caracterizează ca oameni. Însă brusc te-ai oprit într-un punct şi nu ai mai avansat, ai ales să pierzi timp şi lacrimi, fără să deschizi ochii la ceea ce se petrece în jurul tău. În jurul tău exista fericire, iubire, dar închideai ochii la ele şi astfel puteai să vezi doar întuneric... Ai ştiut mereu să vezi în oameni ce-i mai bun, numai părţile lor bune, dar când, dragul meu frate, când vei învăţa că asta te distruge psihic în timp? Te-ai izolat, te-ai închis în tine şi în final ai ajuns să fii una cu nimicul. Nu merită efortul de a alerga după cineva atunci când acea persoană nu se străduieşte nici să păşească spre tine!

     Tot ce vreau să ştii este că eu cred în tine. Ştiu ce fel de om eşti, ştiu ce gândire şi ce suflet ai. Ştiu că meriţi înmiit mai mult decât primeşti în prezent, dar îţi promit că timpul le va aşeza pe toate şi viaţa îţi va da în final tot ceea ce meriţi, pentru că destinul nu se pune cu oamenii puternici. O să ajungi acolo sus unde îţi e locul şi oamenii care nu te doresc în viaţa lor acum, vor regreta în viitor că te-au respins. Indiferent de ce se va întâmpla, să ştii că ai o soră care te va iubi şi sprijini necondiţionat, îţi va fi punctul de sprijin şi umărul pe care să plângi.

     Ai mare grijă de rănile tale, căci le simt şi eu.

De ce sunt oamenii mai trişti

     Eu cred că timpul ne afectează fericirea. Şi, probabil, uneori ne-o şi controlează.

     Pe măsură ce creştem, devenim mai trişti. Înţelegem anumite lucruri pe care în copilărie nici nu le băgam în seamă. În fine, doar realizăm că viaţa nu e atât de roz precum credeam noi. E un fel de gri... monotonă şi cam tristă. Cel puţin acum, în secolul XXI, în 2016, trăim o viaţă de roboţi. Sistemul ne împinge să fim toţi la fel. "Mergi la muncă - Mergi la culcare - Mergi la biserică" este pe repeat...

     Când mă gândesc la viitorul meu, mă tem. Toţi oamenii din jurul meu mă descurajează, chiar dacă nu mulţi dintre ei o fac în mod direct. Am fost, acum ceva timp, întrebată ce vreau să fac mai departe în viaţă şi am răspuns că mi-ar plăcea să merg la Facultatea de Litere sau la cea de Limbi Străine. Cred că a fost cea mai mare greşeală... Persoana respectivă a început să îmi spună că nu voi ajunge nimic în viaţă şi să mă reorientez spre matematică şi informatică pentru că din asta se câştigă bani. Dar contează banii atât de mult? Ar trebui să-mi vând eu ani din viaţă, învăţând şi profesând într-un domeniu ce nu mă atrage, doar de dragul banilor? Atât de rău a ajuns societatea în care trăim încât să ne încurajeze să facem ceva la care nu am visat în loc să ne împlinim visurile?

     Sunt un copil, mă maturizez târziu şi realizez greu că în viaţa asta eşti pe cont propriu. Până şi familia te va lăsa în condiţii grele. Până la urmă, eşti rănit de oameni pentru care ţi-ai da viaţa... Nimeni nu e ceea ce pare şi niciul dintre prietenii tăi nu ar dori ca ţie să-ţi fie mai bine decât le este lor. Şi uite aşa, greu, înveţi că trebuie să ai încredere doar în tine şi să te bazezi numai pe propriile forţe.

     Viaţa te transformă dintr-un suflet visător într-un robot fără sentimente. Şi de asta ajungi dintr-un copil fericit un adolescent stresat, apoi un adult nervos şi obosit şi, în final, un bătrân cu regrete. Timpul îţi afectează fericirea pentru că îţi deschide mintea la răul din jur.

     Pe mine asta mă întristează: să ştiu că va trebui să trăiesc toată viaţa mea într-o ţară în care sistemul ne împinge încet spre zero.

Fetelor, nu vă mai înjosiţi!

     Suntem în 2016. De ce continuaţi să vă comportaţi ca în 2010?

     Zi de zi văd zeci de fete care se înjosesc îngrozitor. Părerea mea este că acest lucru este deplorabil, adică, serios acum, când aveţi de gând să vă treziţi şi să realizaţi că au trecut 6 ani pe lângă voi şi aţi rămas tot cu "moda" anilor trecuţi de mult?

     Să ştiţi că dacă nu vă faceţi poze cu fundul la vedere nu înseamnă că nu-l aveţi. Staţi liniştite, nimeni nu intră pe profilul vostru de facebook pentru a se asigura dacă v-aţi pierdut sau nu posteriorul. Şi acelea care se pozează astfel doar pentru like-uri sunt, deja, penibile. O fată este frumoasă pentru felul ei de a fi, nu pentru cât de mult îşi expune corpul în poze, şi nu lăsaţi pe nimeni altcineva să vă schimbe părerea! Oh, şi apropo: dacă nu aveţi 300 de like-uri într-o oră la poza pe care aţi pus-o nu înseamnă că sunteţi urâte, just saying.

     Atât de multe fete se remarcă a fi penibile atunci când pe la spate te vorbesc urât rău de tot, pe facebook te ameninţă cu bătaia şi când trec pe lângă tine lasă capul în jos. Înţeleg că poate nu mă suporţi, dar măcar nu te da superioară în condiţiile în care vorbeşti mult, prost şi degeaba. Animalele se bat între ele, domnişoarele discută. Sau nu vă consideraţi domnişoare... ? Acest lucru este şi mai trist decât umilinţa pe care v-o provocaţi când ameninţaţi pe altcineva. Şi chiar mai mare decât a rămâne doar cu ameninţările.

     Când treceţi pe lângă un grup de băieţi singure şi îi auziţi înjurând, vă gândiţi "wow, ce băieţi mişto!" ? Nu cred. Deci nu înţeleg de ce şi voi faceţi asta atunci când pe lângă grupul vostru trece o altă fată. Nu încântă pe nimeni să audă, în timp ce se plimbă pentru a se relaxa, că este "proastă", "urâtă foc", "paraşută". Şi nici vouă nu v-ar conveni, deoarece aţi fi inferioare numeric şi v-aţi simţi în mod clar ameninţate. Dacă noi nu ne respectăm şi nu ne ajutăm între noi, cum să ne aşteptăm ca băieţii să o facă?

     Nu toate fetele sunt aşa. Slavă cerului că nu! Dar anumite persoane încalcă limita normalului şi poate şi a prostiei uneori. Aşa că, pentru ele, am un mesaj: fetelor, nu vă mai înjosiţi! Vă faceţi de râs nu numai pe voi, dar şi sexul feminin.

Pentru fata care nu mă suportă

     Ştii prea bine cine eşti, ştii prea bine că la tine mă refer. Niciodată nu m-ai înghiţit şi ai făcut tot posibilul să opreşti orice vorbă bună care s-a spus despre mine. Dar cât de trist este că nu ai reuşit, nu?

     Pentru Dumnezeu ştie ce motiv, tu mă urăşti. Îmi împărtăşeşti o ură cum nu am mai văzut, îmbinată cu prostie, şi mă amuză acest lucru. Tu crezi că eşti atât de periculoasă, de rea, crezi chiar că mă înspăimântă vorbele tale, dar de fapt, prinţeso, mă binedispun. Parcă-mi vine să zâmbesc când văd o postare pe Facebook în care faci un apropo (foarte subtilă eşti!) despre mine. Dar într-un final mă cuprinde tristeţea, căci să ştii că sunt o persoană cu un suflet foarte mare de fel, şi imediat mi se face milă de cei mai puţin norocoşi. Şi când observ ce viaţă plictisitoare şi tristă ai, încât ai ajuns să te interesezi mai mult de a mea, aproape că-mi vine să-ţi plâng de milă.

     Nu-mi amintesc ultima oară când ţi-am vorbit, dar ştiu că ţi-am vorbit frumos. Am avut bun simţ şi respect, şi nici nu te-am bârfit după aceea pentru cuvintele pe care mi le-ai spus. Am încercat din răsputeri să mă abţin de la orice tip de agresiune, verbală sau fizică, pentru că eu nu sunt acel tip de om. Eu prefer să le dau oamenilor ajutor şi iubire, nu vorbe urâte şi ură, aşa cum faci tu. Dar se pare că tu chiar nu meriţi acel gram de respect care mi-a rămas pentru tine, dar care este de ajuns pentru a nu mă comporta cu tine aşa cum o faci tu. Nu mi-au plăcut niciodată persoanele false, şi dacă vreodată te vei întreba de ce nu te agreez, să-ţi aminteşti acest lucru.

     Ai tânjit atât de mult la ceea ce am eu... şi încă o faci. Aspiri să ajungi ca mine şi să ai ceea ce am eu atât de mult încât dacă ai putea să mă anihilezi şi să-mi iei tot ce am mai de preţ, ca în desenele animate, ai face-o cu cea mai mare plăcere. Asta e diferenţa dintre noi: tu eşti acel gen de persoană-parazit, care se strecoară în cercul existenţei tale şi te distruge încet, apoi îţi ia tot, fără niciun merit. Iar eu, dacă doresc ceva atât de mult, lupt. Lupt până în pânzele albe ca să obţin ceva ce ai tu şi chiar mai mult. Şi de asta îţi sunt, pentru a mia oară, net superioară.

     Tu continuă să mă critici! Înjură-mă, vorbeşte-mă de rău. Căci asta nu demonstrează decât inferioritatea ta, din două motive: primul, pentru că mă vorbeşti pe la spate, deci sunt clar în faţa ta, iar al doilea, pentru că nici măcar nu mă uit la tine. Să ştii că dacă nu îţi răspund cu aceeaşi monedă nu înseamnă că îmi este teamă, că mă simt ameninţată sau că nu sunt conştientă de ceea ce faci. Sunt. Şi când răbdarea mea se va termina, Iadul tău va prinde contur. Psst! E un loc în Iad rezervat pentru mine. Se numeşte tron.

Ştiţi că avem şi suflete?

     Dragi profesori, acest mesaj este pentru voi. Cred că nu greşesc atunci când zic, în numele nostru, al elevilor voştri, că ne-aţi făcut viaţa mai grea chiar şi printr-o simplă privire. Căci noi am ştiut mereu că dacă vom cădea, voi veţi fi mereu acolo. Şi nu ca să ne ridicaţi de jos, ci ca să ne notaţi pentru eşecul nostru. Dar azi vă întreb... ştiţi că avem şi suflete?

     V-aţi interesat vreodată de visele noastre? Sau v-aţi gândit, măcar, că avem şi noi vise? Poate copilăreşti sau imposibile, dar visele sunt vise! De câte ori aţi încercat să ascultaţi planurile de viitor ale elevilor voştri? De câte ori i-aţi sfătuit să se îndrepte spre o anumită profesie, căci la asta se pricep cel mai bine? Sunt sigură că nu mulţi dintre voi v-aţi implicat în viaţa copiiilor şi mi se pare chiar trist. Ar trebui să veniţi la ore pentru a-i ajuta să îşi construiască un viitor frumos, nu doar pentru a preda în grabă nişte lecţii, de dragul de a fi scrise acolo, în caiete, căci ştiţi deja că sunt puţini cei care o să le înveţe. Dar ştiţi oare şi de ce? Pentru că avem de asemenea şi creier, şi ştim că nu o să ajungem vreodată în viaţă să aplicăm aceste lucruri. Pentru că noi ne gândim la viitorul nostru şi nu ne vedem deloc peste 20 de ani profesând în acel domeniu.

     Aţi încercat vreodată să ne înţelegeţi? Nu, domnilor profesori, nu, doamnelor diriginte, nu suntem de fier! Avem o inimă şi multe sentimente care pot fi zdrobite foarte uşor. Suntem la vârsta naivităţii şi cădem uşor în plasa altor persoane, ca mai apoi să sfârşim foarte răniţi. Ştim foarte bine că voi aţi fost ca noi şi v-aţi comportaţi exact la fel. Deci decât să certaţi foarte sever un elev şi să îi puneţi doi pentru că nu învaţă din motive adolescentine, de ce nu încercaţi să îi explicaţi cu frumosul că totul se va schimba şi peste câţiva ani nici nu îşi va mai aminti? Să ştiţi că ne pasă, şi contează enorm pentru noi, şi vom ţine cont. Ne vom aminti mereu cine ne-a demoralizat şi cine ne-a ajutat cu o vorbă bună.

     De câte ori v-aţi pus în pielea noastră? De câte ori aţi privit un copil în ochi şi i-aţi înţeles din prima durerea? Fiecare dintre noi ascunde ceva, un secret care îl macină pe interior şi pe care nimeni nu îl cunoaşte. Dar voi ne-aţi înţeles vreodată?! Prea puţini dintre voi. Restul ştiţi doar să predaţi, să ascultaţi, să daţi teste şi să omorâţi speranţe. Vă spun din tot sufletul meu că sunteţi anumiţi profesori pe care vă îndrăgesc şi vin cu drag la orele voastre pentru că ştiu ce fel de persoane sunteţi, dar alţii sunteţi mâna diavolului şi abia aştept să nu vă mai văd vreodată.

     Ştiţi că ne distrugeţi viitorul? Noi l-am clădit încă de mici copii, cu vise şi speranţe. Iar mai apoi aţi apărut în viaţa noastră şi aţi produs atâtea schimbări încât parcă suntem alţii. Cu fiecare privire urâtă, fiecare jignire sau fiecare ţipăt, voi aţi spart câte-o cărămidă din scara noastră spre viitor. Dacă ne spuneţi mereu că suntem proşti, că nu suntem buni de nimic, că nu vom ajunge nimic în viaţă, să ştiţi că vom ajunge să credem în aceste lucruri şi deci nu ne vom mai strădui. Vom deveni indiferenţi, mai reci, mai răi, nu vom învăţa, vom avea o atitudine de "du-te, vino" cu voi şi o să sfârşim prin a ne târî pe la graniţa existenţei. Asta vreţi? Vă place asta? Ce fel de minte încuiată aveţi dacă sufetinţa unui copil vă aduce satisfacţie?!

     Ştiţi că suntem oameni şi că avem şi suflet?

O lume fără sunete

     Ai preţuit vreodată lucrurile mici? O floare, un zâmbet, un mesaj, un sunet... Într-o zi ar putea dispărea, şi viaţa ţi s-ar schimba complet. Gândeşte-te doar... cum ar fi să nu mai auzi?

     Să nu mai auzi alarma de la ora şapte. Poate că acum îl consideri cel mai enervant sunet, dar dacă nu l-ai mai auzi, ai constata cât ţi-e de drag şi de folositor. Fără el, pierzi noţiunea timpului şi viaţa ta se transformă într-un haos despre care nu ştii nici măcar ora la care începe, căci niciodată nu poţi să prevezi la ce oră te vei trezi în dimineaţa următoare fără alarmă.

     Să nu mai auzi clopoţelul de la şcoală. Sunetul ăsta îţi umple pur şi simplu inima de bucurie. Ştii că vei ieşi afară, te vei plimba şi vei fi departe de tabla mâzgălită la orele plictisitoare. Ştii că, pentru zece minute, ai o libertate anume, şi ştii că următoarea dată când vei auzi acest sunet te vei simţi trist. Timp de doisprezece ani, acest sunet îţi va decide soarta, îţi va limita libertatea şi te va trimite în chinuri groaznice.

     Să nu îţi mai auzi părinţii. Să trăieşti fără să mai auzi măcar o dată cum ţi se strigă să ai grijă de tine atunci când ieşi din casă. Să nu te mai certe niciodată, să nu te mai mângâie niciodată cu o vorbă bună când eşti trist. Să nu mai auzi când te strigă din bucătărie să vii la masă, sau să te duci să cumperi pâine. Toate aceste lucruri micuţe vor conta enorm atunci când nu le vei mai auzi.

     Să nu auzi omul iubit. Să te îndrăgosteşti şi să nu afli niciodată cum se simte un "te iubesc" şoptit în ureche, cum se simte un "DA" spus tare şi răspicat în faţa altarului, cum se simte prima ceartă, şi prima împăcare... Nu ai ştii care e savoarea vieţii, a iubirii, ai avea doar o dorinţă, să îi auzi glasul, să te strige atunci când intră pe uşă, când vine de la muncă, să ştii că atunci când auzi muzicalitatea acelui glas, eşti acasă.

     Să nu îţi auzi niciodată copiii. Persoanele mici şi inocente pe care le-ai crescut cu iubire, să nu îţi pronunţe niciodată numele. Să nu te strige "mamă" sau "tată", să nu îţi spună ce îl doare, să nu îţi povestească plângând despre inima lui frântă. Să fii prezent fizic şi sufleteşte pentru ei, dar să nu ştii pentru ce să îi mângâi. Şi să nu le poţi spune câteva vorbe ce să îi înveselească.

     Lumea ar fi mai tristă, viaţa nu ar arăta deloc la fel. Nu ai plânge după toate aceste sunete, şi multe altele? Valurile care se sparg la mal, lătratul câinilor pe stradă, claxonatul şoferilor grăbiţi, ciripitul păsărilor de dimineaţă, tunetele, stropii care se lovesc violent de geam. Toate aceste sunete fac parte din viaţa pe care ne-am creat-o, ar fi imposibil să trăim fără să ne fie dor.

      Dacă nu ar mai exista sunete, care ţi-ar lipsi cel mai mult?

Dragă cea mai bună prietenă...

     Nu ţi-am mulţumit niciodată îndeajuns pentru tot ceea ce ai făcut şi continui să faci pentru mine, deşi un om atât de bun ca tine ar fi meritat să audă de o infinitate de ori pe zi cât de mult este iubit şi apreciat. Nu ţi-am oferit mereu toată atenţia pe care o meritai, şi poate te ignoram şi te supăram de multe ori... Dar acest mesaj este pentru tine. Pentru că vreau să ştii.

     Vreau să ştii că m-ai ajutat enorm. Când simţeam că lumea mea se dărâmă şi totul prindea o culoare cenuşie, tu mă ridicai de la pământ cu un zâmbet şi îmi şopteai că totul va fi bine. Mereu m-ai susţinut şi ai renunţat la visele tale pentru a mă ajuta pe mine să mi le reconstruiesc pe ale mele, care se sfărâmaseră în bucăţele mici de tot. Ai făcut sacrificii, ai dat părţi din inima ta ca să o completezi pe a mea. Cu lacrimile tale mi-ai spălat rănile, şi cu iubirea ta mi-ai aşternut bandaje peste suflet. Ai fost mereu acolo, m-ai făcut să uit de supărări şi de orice gând rău.

     Vreau să ştii că viaţa mea e mai bună acum. Nu îmi amintesc ce eram înainte să te cunosc, asta pentru că am început să trăiesc cu adevărat după ce te-am cunoscut. Atunci am aflat pentru prima oară cum e să ai un prieten adevărat, cum e să împarţi cu el nu numai jucării, ci timp, amintiri şi o parte din viaţă, cum e să mănânci din aceeaşi farfurie cu cineva şi să spui că te-ai săturat doar ca să te asiguri că celălalt mănâncă destul. Mi-ai îmbunătăţit viaţa, căci m-ai învăţat ce înseamnă să trăiesc.

     Vreau să ştii că mi-ai completat sufletul. Eu n-am nevoie să îmi găsesc sufletul pereche, căci am învăţat că lângă tine mă simt completă. Eşti o prietenă atât de bună încât ai reuşit să mă faci să mă deschid în faţa ta şi să îţi dau cheia de la inima şi mintea mea. Şi când eu sunt uneori plecată, tu mai treci pe acolo şi faci curăţenie: ştergi din minte chipurile oamenilor care m-au rănit şi alungi din suflet amintirea lor. Ai avut grijă de mine mai mult decât eu însămi am făcut-o vreodată, şi te-ai cuibărit lângă inima mea până ai ajuns să fii una cu ea.

     Vreau să ştii că fără tine nu pot. Mă susţii mereu şi m-am obişnuit cu gândul cu vei fi mereu acolo. Ştiu că e greşit şi egoist, dar vreau să fii doar pentru mine şi pentru nimeni altcineva. Căci dacă ai pleca vreodată, chiar şi pentru cinci minute, m-aş simţi distrusă şi nu aş rezista. Dar ştiu că nu mi-ai face asta, pentru că dragostea pe care mi-o porţi este la fel de mare precum cea pe care ţi-o port eu.

     Vreau să ştii că meriţi mai mult. Să nu te laşi niciodată înjosită şi folosită de un băiat. Tu eşti o fată care merită tratată cu respect şi afecţiune, care ştie să iubească frumuseţea unui om dincolo de aspect, care vede în bani doar nişte simple hârtii, care vede dincolo de un ambalaj drăguţ. Eşti o fată care ştie ce vrea de la viaţă şi de la un băiat, care nu se lasă păcălită de nişte vorbe . Tu eşti inteligentă şi ai o minte frumoasă, ai un suflet ce merită să fie iubit. Tu să cauţi mereu ce e mai bun şi să extragi mereu tot ce-i frumos din oameni, să nu îi laşi să te convingă că nu eşti bună şi că eşti mai prejos de ei, pentru că draga mea prietenă, nu eşti. Tu prin simpla ta existenţă eşti deasupra lor, pentru că ai o inimă superbă şi o minte iscusită. Să nu te mulţumeşti niciodată cu puţin şi să nu trăieşti cu gândul că acel el care ţi-a rupt inima odată se va întoarce şi îşi va cere scuze în genunchi. Nu o va face. Caută ceva bun, aspiră la imposibil şi aminteşte-ţi că meriţi pe cineva care să te iubească jumătate din cât o fac eu. Pentru că eu te iubesc infinit.

Scrisoare pentru el

     Dacă ţi-ai văzut cea mai bună prietenă plângând după un băiat, atunci vei ştii la ce mă refer. Am trăit amândouă aceleaşi momente de tensiune. Am încercat sentimente de mânie şi poate chiar de ură. Şi, în final, ne-am pus o întrebare: de ce e atât de uşor şi de plăcut pentru băieţi să facă o fată să sufere?

     Acum, după o perioadă în care am avut tot timpul să mă gândesc, ştiu răspunsul. Şi acest mesaj este pentru toţi acei băieţi care au renunţat la fata care îi iubea.

     Ştiu că ţi-a fost greu să o păstrezi lângă tine. Când obţii ceva ce ţi-ai dorit de mult, uiţi să te bucuri de acel lucru şi te gândeşti cum să faci să îl păstrezi cât mai mult, cum să nu îl împarţi cu nimeni. Dar uiţi să şi pui în aplicare toate planurile tale, eşti atât de ocupat încât nu îţi dai seama că neglijezi ceva ce îţi întreţine fericirea. Dar e trist, mă, că în ziua de azi majoritatea băieţilor crede că o fată este un premiu pe care, după ce te mândreşti puţin cu el, îl uiţi undeva pe un raft, în sufragerie. Ce-i drept, nu îl ascunzi, dar nici nu-i mai oferi importanţă. Şi de aceea înţeleg de ce tu nu ai putut să o păstrezi, pentru că era ceva prea dificil să o cucereşti şi să o recucereşti din nou ca să fii sigur că va fi mereu a ta. E mai simplu să arunci ceva la gunoi decât să îl repari, nu-i aşa amice?

     Ştiu că nu voiai să o dezamăgeşti. Şi tocmai din acest motiv ai dezamăgit-o cel mai tare! Îţi ascundeai greşelile, o minţeai sperând că într-un final o să o fraiereşti. Dar uite că are şi minte, şi memorie, prietene, şi ţi-a învăţat deja toate minciunile pe de rost. Şi tu în loc să îi aduci scuze şi flori, îi aduceai nervi şi lacrimi pe faţă. Şi cum ai vrea, în acest mod, să rămână lângă tine?

     Ştiu că nimeni nu e perfect, şi nici nu ţi-a cerut nimeni să fii. Tot ceea ce ea a vrut era să fii sincer cu ea, să o iubeşti şi să o tratezi ca pe partenera ta de viaţă, nu ca pe proprietatea ta. Nu era mult şi nici greu, dar mintea ta stătea la cu totul altceva decât la a o face pe ea fericită. Hai să-ţi mai zic ceva, ca de la prietena ei la fostul ei prieten: nici prietenii şi nici jocurile video nu te vor strânge în braţe noaptea. Nu aceste lucruri te vor încălzi peste ani în zilele de iarnă şi nici nu te vor ridica de la pământ atunci când toate visele ţi se prăbuşesc. Ţi-ai ales greşit  priorităţile.

     Ştiu că îţi e greu să recunoşti, dar încă o mai iubeşti. Ştii că ea a fost altfel, că a fost specială şi ştii că nu o să mai găseşti pe cineva ca ea. Realizezi cât ai greşit, şi poate îţi pare rău, dar acum e prea târziu. Spre deosebire de tine, care ţi-ai bătut joc, alte persoane au fost lângă ea şi au ajutat-o să înţeleagă că degeaba îi dai iubire unui om care nu ştie cum să o conceapă. Ştii, e ca la poker. Îţi pui toate sentimentele în joc şi dacă pierzi, rămâi sărac. Şi tu ai fost preocupat doar să trişezi în jocul ăsta şi după ai ieşit din el, înainte ca cineva să îşi dea seama. Dar acum? Acum ce faci? Aha, acum o iubeşti? Ţi-ai dat seama de asta prea târziu şi acum nu mai are nevoie de tine. Îşi va găsi jumătatea într-un alt băiat, căci sunt atâtea suflete frumoase care o aşteaptă, dar ea le-a refuzat pentru a fi cu tine... Dar tu, tu vei rămâne mereu marcat de amintirea ei, pentru că nu o să mai găseşti pe nimeni ca ea, care să te accepte aşa cum eşti, cu toate defectele tale, să îţi cunoască toate urcuşurile şi coborâşurile şi să te ridice de jos când toţi ceilalţi te părăsesc. Ai avut lângă tine un suflet curat, dar te-ai jucat cu el cu mâinile murdare.